Fiecare zi poarta o energie aparte, asadar, pentru ca noi sa avem o zi armonioasa, sa ne manifestam din energie feminina, este bine sa fim constiente de energiile din jurul nostru si sa le integram armonios in vietile noastre. Astfel, ne amplificam starea de bine si oferim bucurie si celor din jurul nostru. Cum se spune, oferim din ceea ce avem. Si daca noi detinem in interiorul nostru frumosul, aceea emanam si in exterior. Daca nu... stiti si voi ce impact au energiile negative pe care le purtam cu noi si cat de mult dezechilibru si urat pot produce.
Luni
Ziua de luni este guvernata de Luna si are o energie feminina. Se cunoaste ca noi, femeile, suntem mult mai influentate de Luna decat barbatii, asadar e necesar sa fim atente la starile noastre emotionale care pot fi oscilatorii, mai ales intr-o zi de luni. Daca suntem intr-o stare de armonie, luna ne influenteaza intr-un mod pozitiv, ne ofera mult echilibru, feminitate, relaxare, spontaneitate si intuitie. Daca nu suntem intr-o stare de echilibru, atunci devenim foarte sensibile, irascibile, anxioase, depresive, mofturoase, avem stari care oscileaza de la o extrema la alta, iar asta ne disturba intreaga zi cat si relatiile cu ceilalti din jurul nostru, care sunt si ei afectati de starile noastre.
Relatia cu mama este foarte importanta, fiind prima noastra sursa de energie feminina.
Este bine de stiut cum te influenteaza cele patru faze ale lunii pentru a sti cum sa te pozitionezi fata de tine insati in decursul unei luni, sa te cunosti si sa te intelegi mai bine, astfel incat sa iti armonizezi starile interioare si sa gasesti metode de a te elibera de emotiile de vibratie joasa.
La luna noua de setam intentii, ne punem dorinte si indraznim sa visam. Tot acum e bine sa incepem proiecte noi.
La luna crescatoare energia noastra feminina este in crestere, asadar acum putem depune suficient efort fizic si intelectual pentru a ne indeplini dorintele.
La luna plina atingem apogeul energiei feminine si este foarte propice de a practica diverse ritualuri de infrumusetare. Tot acum ne reamintim de dorintele noastre si le lansam cu si mai multa ardoare si credinta in univers.
Luna in descrestere ne ofera spatiul de a ne elibera de tot ce este negativ, de a ne curata de energiile stagnante. Se recomanda baile cu sare de mare si rugaciunile de iertare. Tot la luna in descrestere poti face o curatenie mai generala in casa si sa donezi/arunci tot ce nu iti mai este folositor pentru a elibera spatiul, a lasa energiile sa curga si a face loc noului.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Se recomanda a se consuma fructe si legume de culoarea alba, bej, crem. Se poate consuma lapte vegetal (migdale, orez, soia, cocos, caju) in combinatie cu orice iti face placere.
Luna este in conexiune directa cu apele pamantului, asadar se recomanda sa faci o baie in cada si sa folosesti uleiuri esentiale, petale de flori, spuma, pentru a-ti relaxa mintea si corpul. Fa meditatie ghidata pentru a te conecta la tot corpul tau. Executa cateva respiratii abdominale.
Culoarea zilei: alb, bej, argintiu.
Aceste culori ofera relaxare si calm, asadar sunt foarte potrivite pentru a ne induce o stare interioara de echilibru si armonie.
Aminteste-ti ca azi sa-ti lasi emotiile sa curga precum apa, sa nu te opui, ramai relaxata si nu te superi din orice. Fii constienta ca tot ce se intampla in jurul tau are un scop mai mare si mai bun pe care tu, poate, nu il poti vedea acum. Permite lucrurilor sa curga cu usurinta in viata ta si armonizeaza-te ori de cate ori simti nevoia, folosindu-te de trucurile de mai sus. Respiratia abdominala in patru timp iti va fi cel mai la indemana, oricand. Permite doar energiei iubirii si a frumosului sa patrunda in sufletul tau. Umple-te de compasiune, bunatate si recunostinta.
Marti
Ziua de marti este guvernata de planeta Marte, o planeta masculina, de forta si energie, care sustine actiunea si curajul. Partile negative sunt agresivitatea, impulsivitatea, nevoia de a controla. Asadar, astazi e bine sa ne canalizam energia in exces spre activitati fizice, sport, curatenie si tot ce ne conduce catre o stare de relaxare si echilibru. Ramai in observare si in plina constienta de tine si de tot ce e in jurul tau. Intelege ca toate provocarile vin ca tu sa inveti a le gestiona si nimic nu este intamplator. Oamenii din jurul nostru sunt profesori pe calea noastra de evolutie personala. Mai mult ca in restul saptamanii, azi ai tendinta de a fi mai razboinica, mai usor iritabila. Foloseste-te de respiratie pentru a-ti dobandi starea de calm.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Azi e recomandat sa consumi multe lichide, legume si fructe rosii. Hidratarea te ajuta sa iti oxigenezi creierul si sa iti controlezi mai bine reactiile impulsive. Pentru ca Marte este si despre energia focului, este indicat sa aprindem lumanari, cu intentia de curatare si purificare a spatiului de energiile stagnante. Sunt recomandate exercitiile fizice, dar si cele faciale, azi fiind o zi prielnica regenerarii celulare. Un alt mod de a te relaxa este dansul. Daca simti ca emotiile negative, stresul si starea de nervozitate au pus stapanire pe tine, ia-ti 5 minute sa dansezi si sa te eliberezi de toata aceasta tensiune.
Culoarea zilei: rosu.
Azi poti purta nuante din spectrul culorii rosii, mai ales daca ai nevoie de curaj pentru a-ti duce la implinire anumite actiuni. Nu e nevoie sa te imbraci toata in rosu, poti alege un singur element vestimentar in aceasta nuanta, dar aceasta te ajuta sa te imprietenesti cu energia acestei zile.
Aminteste-ti ca feminitatea este despre relaxare, calmitate, blandete si intelepciune. Ramai constienta de tine si actioneaza folosindu-te de atu-urile tale.
Miercuri
Ziua de miercuri este guvernata de planeta Mercur, planeta comunicarii si a intelectului. Energia zilei te sustine in a te exprima mai usor, fie verbal, fie in scris, in a te adapta mai usor diverselor situatii, a fi mai flexibila in gandire si a reflecta mai profund asupra propriei fiinte. Este un moment bun sa inveti ceva nou, sa te inscrii la diverse cursuri, sa calatoresti, sa incepi proiecte noi sau sa relationezi cu familia.
Mercur in retrograd, insa, ne da cateva batai de cap. Pot aparea tot felul de provocari, precum intarzieri in transporturi, diverse defectiuni ale aparatelor electrocasnice, neintelegeri in comunicare prin orice cale. Asadar, e bine sa ne mentinem starea de prezenta si sa comunicam bland cu cei din jurul nostru, sa nu intram in contraziceri, ci mai degraba sa ne retragem. Mercur in retrograd este plin de neprevazut, asadar nu lua decizii pripite.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Azi este recomandat sa consumi mai multe legume si fructe verzi. Este o zi prielnica studiului, asadar, daca ai in minte un curs la care sa te inscrii, miercuri este o zi potrivita pentru a face acest pas. Intalneste-te cu prietenele si daca ai o veste buna de comunicat, acum este cel mai potrivit moment. Lui Mercur ii place organizarea, asadar iti poti trasa o lista de sarcini pentru azi.
Culoarea zilei: verde.
Fie ca este o esarfa, o bluza, sau imprimeu in verde, o poseta sau un accesoriu, verdele este binevenit in a-l purta azi.
Aminteste-ti sa fii calma si blanda in exprimare si cauta ca tot ceea ce faci azi, sa o faci din energie feminina. Acest lucru te va ajuta cu siguranta sa elimini multe piedici care pot aparea.
Joi
Ziua de joi este guvernata de Jupiter, planeta puterii, norocului si optimismului. Este o zi prielnica pentru a calatori, a incepe proiecte noi, a invata si a ne dezvolta. Pentru noi, femeile, energia zilei ne sustine cresterea spirituala, materiala, intelectuala si emotionala, iar pentru a avea rezultatele mult dorite, este bine ca in aceasta zi sa te apropii mai mult de Dumnezeu, sa spui o rugaciune si sa multumesti pentru toate darurile primite. Sa ne amintim, insa, ca Jupiter este si o planeta karmica, asadar e bine ca aceasta zi sa nu te gaseasca incruntata, mofturoasa si nemultumita, pentru ca e posibil sa fii taxata, iar ziua ta sa nu se desfasoare tocmai minunat. Dar daca ai identificat aceasta stare, cauta sa o schimbi. Mai jos ai cateva metode de care sa te folosesti.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Azi consuma cat mai multe fructe si legume galbene. Jupiter este responsabil si cu greutatea corporala, asadar este indicat sa mananci cat mai sanatos. Danseaza sau fa exercitii ce implica miscarea bazinului. Fii bucuroasa si recunoscatoare ca esti femeie si multumeste pentru toate realizarile tale. Poti nota cateva lucruri pentru care esti recunoscatoare, mai ales daca starea ta nu este una tocmai buna. Acest lucru te va ajuta sa iti reamintesti de toate binecuvantarile din viata ta, iar tonusul tau se va imbunatati. Daruieste ceva frumos celor din jurul tau. Nu trebuie neaparat sa fie ceva material. Uneori un zambet sau o vorba buna pot face minuni.
Culoarea zilei: galben.
Poarta galben pentru a-ti amplifica si mai mult starea de bine si optimism. Aminteste-ti ca azi sa fii vesela, joviala, optimista, bucuroasa ca esti femeie si fii recunoscatoare pentru tot ceea esti si ai. Actioneaza cu iubire, din energie feminina, iar toate ti se vor aseza. Aceasta stare iti promite o zi frumoasa, plina de surprize placute.
Vineri
Ziua de vineri este guvernata de Venus, planeta frumusetii si a iubirii, a cretivitatii si a conexiunii. Venus este o planeta feminina, iar energia acestei zile ne indeamna la rasfat, la placeri sufletesti si trupesti. Nu intamplator vineri ne simtim mult mai relaxate, gandul ne zboara la activitati de divertisment, la iubire, bucurie, la a gusta din placerile vietii. Energia zilei este perfecta pentru a deveni creative, a planifica seri romantice cu partenerul sau a petrece timpul alaturi de persoane dragi. Azi e timpul sa ne ocupam si de noi insine, sa ne facem ritualul nostru de infrumusetare, sa cumparam cadouri pentru noi si cei dragi, sa ne ocupam de un hobby de-al nostru, sa ne bucuram de viata.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Azi ai liber la rasfat, asadar iti poti satisface mici placeri culinare. Se recomanda a fi consumate ceaiuri usor indulcite din flori precum trandafir, iasomie, iris sau orice alt mix de plante.
Cumpara-ti ceva pentru tine, oricat de mic. Aranjeaza-te mai mult ca de obicei, fa-ti ritualul tau de ingrijire corporala, mergi la salon, imbraca haine care te fac sa te simti bine in pielea ta, poarta accesorii care te fac sa iesi in evidenta. Ai grija de sufletul tau si dedica-ti timp pentru o pasiune.
Energia zilei te indeamna la iubirea fata de tine insati, dar si la iubire neconditionata fata de ceilalti, la acceptare, la a darui din suflet si fara a astepta ceva in schimb. Dumnezeu te va rasplati cu mult mai mult.
Culoarea zilei: roz, bleu sau impreuna.
Nu intamplator azi se poarta aceste culori atat de indragite de noi femeile. Ele ne pun in evidenta delicatetea, blandetea, ne accentueaza feminitatea si gingasia.
Aminteste-ti sa ramai conectata la energia ta feminina, pune accent pe tine insati, ofera din belsug frumusete, bucurie, iubire neconditionata, acceptare, fii atenta la ce transmiti, la gandurile si emotile tale, pentru ca ele ii vor influenta si pe cei din jurul tau. Iar ceea ce transmiti, se va reintoarce si la tine. Fii fericita si bucura-te de darul minunat de a fi femeie.
Sambata
Ziua de sambata este guvernata de Saturn, planeta disciplinei, a structurii si a responsabilitatii. Saturn este o planeta karmica care poate aduce sanctiuni, limitari, restrictii si pedepse, dar si foarte multe rasplate. Aceasta planeta este un profesor care ne atentioneaza atunci cand gresim, cand nu suntem pe calea cea buna si ne sanctioneaza tocmai pentru a ne maturiza, a ne responsabiliza si a ne asuma propria viata. Daca viata noastra se afla in armonie, energia planetei este una benefica pentru noi, fiind aplicata zicala “dupa plata si rasplata”.
Pentru a aduce echilibru in vietile noastre, energia acestei planete ne cere noua, femeilor, sa ne impamantam cat mai mult, sa actionam cu disciplina si responsabilitate, sa ne conectam la noi si stramosii nostri. Nu intamplator sambata se fac slujbele de pomenire ale stramosilor nostri.
Este foarte important, daca nu ai o relatie buna cu parintii tai, atunci sa cauti modalitati de a o vindeca. Relatia cu parintii este una foarte importanta, ea este temelia stabilitatii, prosperitatii, abundentei din viata ta. Asadar este indicat sa-i ierti si sa ii accepti, sa ii iubesti asa cum sunt, pentru ca viata ta sa fie una frumoasa, infloritoare si armonioasa.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Sambata se recomanda a se consuma cat mai multe legume si fructe mov.
Este indicat sa mananci hrana preponderent vegetala. Ocupa-te de casa si familie. Este o zi potrivita a face curatenie si a-ti organiza lucrurile. Astazi este despre responsabilitate si despre ajutorul oferit celorlalti. Daca ai posibilitatea, ingrijeste-te de oameni in varsta sau relationeaza cu acestia. Iesi cat poti de mult in natura si impamanteaza-te cu mama pamant. Fii recunoscatoare pentru tot ce iti ofera.
Culoarea zilei: negru, albastru inchis, mov, indigo.
Culorile inchise iti dau o nota de eleganta si seriozitate, lucru care se imbina armonios cu energia acestei zile.
Aminteste-ti ca aceasta zi este despre disciplina, organizare si responsabilitate. Actioneaza cu intelepciune si maturitate, iar ziua ta va fi linistita.
Duminica
Ziua de duminica este zi solara, prin definitie ziua Domnului. Soarele sustine viata pe pamant precum si scanteia divina din noi. Aceasta zi este despre conectarea la intuitia feminina si a subconstientului nostru. Azi putem reflecta mai mult la noi si la viata noastra si sa identificam ce ne nemultumeste pentru a putea face schimbari. Zi de odihna, liniste si pace, se recomanda cat mai multa rugaciune. De asemenea, este o zi potrivita pentru a o petrece cu cei dragi.
Energia Soarelui este una masculina, asadar este foarte important ca relatia cu tata sa fie una armonioasa. Astfel, este activata pe deplin puterea noastra interioara. Daca relatia cu tatal nostru este vindecata, avem mai multa incredere in noi, suntem mai generoase si mai curajoase, iar relatiile noastre cu barbatii sunt mai armonioase.
Metode pentru a-ti amplifica energia feminina si starea de bine
Se recomanda consumul de fructe si legume de culoarea portocalie. Duminica iesi in natura pentru a beneficia de energia solara si pentru a-ti incarca bateriile pentru o noua saptamana. Odihneste-te mai mult. Prioritizeaza tot ceea ce te face sa zambesti. Petrece timp cu cei dragi. Rezerva-ti timp de rugaciune si meditatie pentru sufletul tau.
Culoarea zilei: portocaliu si auriu.
Aceste culori au darul de a ne conecta cu fiinta noastra. Poarta aceste culori daca doresti sa fii in centrul atentiei sau pur si simplu pentru a avea o stare de spirit mai buna, pentru a fi fericit si a te bucura de viata.
Aminteste-ti ca azi sa te lasi demierdata de energia soarelui, sa te conectezi la divinitate si sa multumesti pentru darul vietii. Fii frumusete si iubire pentru tine si pentru cei din jurul tau si straluceste intelepciune, calmitate si blandete.
Iti doresc sa iti fie de folos toate aceste informatii, iar aceste practice zilnice si constiente sa iti deschida calea catre o viata mai frumoasa si mai linistita. Pentru a te conecta mai usor cu energia fiecarei zile, te invit pe magazinul online, de unde iti poti procura accesorii si bijuterii deosebite pe toate culorile, create cu mult drag si cu intentii bune sadite in ele.
Un gand bun,
Mihaela Paraschiv,
Fashion Designer & Trainer in frumusete si feminitate